Schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor agricole situate în extravilanul localităţilor

  (1) Aprobarea schimbării categoriei de folosinţă a terenurilor agricole situate în extravilan se emite în baza unei documentaţii care cuprinde:

 

  a) cererea beneficiarului, adresată structurii subordonate în raza căreia se află situat terenul, însoţită de CI/BI în copie, după caz;

 

  b) certificat de înregistrare şi certificat constatator de la registrul comerţului sau actul în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, în copie, în cazul beneficiarului persoană juridică;

 

  c) în caz de reprezentare, procura notarială, respectiv delegaţia, hotărârea adunării generale a asociaţilor, decizia asociatului unic, decizia reprezentantului formei asociative, după caz, în original, precum şi o copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică sau o copie a paşaportului pentru împuternicitul persoană fizică cu domiciliul în străinătate;

 

  d) copia actului de proprietate sau a altui act de deţinere a terenului, valabil încheiat, însoţit de acordul proprietarului, după caz;

 

  e) memoriul justificativ pentru schimbarea categoriei de folosinţă, întocmit de proprietar/beneficiar;

 

  f) extrasul de carte funciară pentru informare eliberat cu maximum 30 de zile înainte de data depunerii documentaţiei;

 

  g) extrasul din planul cadastral, cu evidenţierea tarlalelor şi a parcelelor propuse pentru schimbarea categoriei de folosinţă, vizat de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară;

 

  h) studiul pedologic şi agrochimic din care să reiasă încadrarea terenului în clase de calitate, precum şi pretabilitatea terenurilor pentru altă categorie de folosinţă, întocmită de oficiul de studii pedologice şi agrochimice sau de persoanele fizice/juridice cu obiect de activitate specific, atestate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

 

  i) copia cererii de plantare/replantare a viţei-de-vie şi de înscriere în Registrul plantaţiilor viticole, avizată de către structura subordonată, sau copia autorizaţiei de plantare ori defrişare pentru livezi emisă de către structura subordonată, după caz;

 

  j) adeverinţa emisă de primărie, din care să rezulte faptul că suprafaţa totală de pajişte a fost înregistrată ca atare în registrul agricol la data de 1 ianuarie 2007 sau adeverinţă emisă de primărie din care să rezulte dacă există suprafeţe de teren ocupat cu pajişte permanentă în excedent pe raza de competenţă a acesteia, după caz;

 

  k) adeverinţa din care să rezulte aprobarea fondurilor europene necesare realizării obiectivelor de investiţie care pot fi amplasate pe pajişti permanente şi care necesită schimbarea categoriei de folosinţă, emisă de către instituţia prin care se derulează fondurile europene.